October 17, 2021

Locuri de muncă noi pentru 30.000 de români în primele două luni ale anului.

30.299 persoane au fost angajate prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei
de Muncă în primele două luni ale anului 2021, au anunțat reprezentanții instituției. Cei mai mulți dintre noii angajați au studii liceale sau profesionale.

Din total, 13.294 de persoane au peste 45 de ani, 6.439 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 5.632 au între 25 și 35 de ani, iar 4.934 sunt tineri sub 25 de ani. Numărul femeilor încadrate este de 14.608, iar al bărbaţilor de 15.691, ponderea din totalul persoanelor încadrate fiind de 48,21 %, respectiv de 51,79 %. Cele mai multe persoane provin din mediul urban – 16.458, în vreme ce 13.841 persoane sunt din mediul rural.

Nivelul de pregătire al persoanelor pentru care a fost identificat un loc de muncă arată că cele mai multe au studii liceale (10.450), profesionale (7.249), gimnaziale (6.254), 3.429 fiind cu studii universitare. Din totalul persoanelor încadrate prin intermediul ANOFM în primele două luni ale anului 2021, 16.536 fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile. Cele mai multe persoane angajate sunt din Timiș (3.087), Buzău (1.733) și București (1.784).

Conform datelor publicate de ANOFM săptămâna trecută, în această perioadă sunt înregistrate 13.061 locuri de muncă  vacante la nivel naţional. Cele mai multe dintre ofertele anunțate la ANOFM sunt destinate persoanelor fără studii sau cu studii primare ori gimnaziale. Cele mai multe locuri de muncă anunțate de agenții economici sunt oferite pentru posturi de muncitori necalificați, lucrători comerciali, șoferi, vânzători sau agenți de securitate. În România, rata șomajului era de 3,9% la finalul anului 2019 și a crescut la 5,6% în iunie 2020, perioadă urmată de o scădere ușoară, dar cotinuă, spun economiștii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *