Amendă usturătoare și sechestrarea camionului pentru doi șoferi care au folosit cardul tahograf al tatălui lor

În timpul unei operațiuni de control, polițiștii din Baden-Württemberg au interpelat doi șoferi, frați, de origine slovacă, care foloseau cardul tahograf al tatălui lor. 

Incidentul a avut loc săptămâna trecută pe drumul federal B27, în apropierea orașului Nekarzimmern. În timpul controlului de rutină, agenții au descoperit că cei doi bărbați foloseau cardul tahograf al tatălui lor și că vehiculul circula continuu timp de 42 de ore, relatează cotidianul local Rhein Neckar Zeitung. Amenda nu a fost mică: 8.000 euro, mai informează sursa citată.

Conform legislației germane, dacă un șofer folosește un card tahograf aparținând unei alte persoane, autoritatea de control (poliția sau Oficiul Federal pentru Transportul de Mărfuri BAG) ar trebui să imobilizeze vehiculul și să rețină cardul respectiv.

De asemenea, în funcție de gravitatea faptei, șoferul riscă și o sancțiune de ordin penal, explică BAG.

Trebuie notat și faptul că în astfel de situații, sancțiunea îl vizează și pe deținătorul de drept al cardului, care poate fi acuzat de complicitate la săvârșirea unei contravenții, conform art. 269 din Codul penal. 

Totodata in Germania, poliția de autostradă din Siegsdorf a oprit pentru control pe A8, un camion înmatriculat în România care transporta marfă din Austria în Olanda, la volanul căruia se afla un șofer turc.

În urma verificărilor efectuate, agenții de poliție au constatat că șoferul utiliza un card tahograf pe un alt nume și că nu a respectat perioadele de condus și odihnă în ultimele 24 de ore.

După ce au confiscat cardul tahograf, la o verificare mai amănunțită, polițiștii au constatat că șoferul turc nu deținea nici permis valabil pentru a conduce camioane și nu avea calificările necesare pentru un șofer profesionist.

Șoferul, în vârstă de 55 de ani, a fost pus sub acuzare pentru fals și uz de fals fiind nevoit să plătească în prima fază o amendă cauțiune de aproximativ 1.000 de euro. Poliția a întocmit și actele necesare, iar cazul său a fost preluat de tribunalul Siegsdorf.

Compania de transport din România și-a putut recupera camionul doar după depunerea unei cauțiuni, în sumă de câteva mii de euro, și după ce a trimis un șofer de înlocuire care a putut prezenta documente valabile, care să certifice că poate să exercite meseria de șofer de profesionist și are un permis valabil pentru a conduce vehiculul de 40 de tone.

În plus, poliția din Siegsdorf a anunțat că, pe viitor, va monitoriza cu atenție camioanele acestei companii în acțiunile de control de pe A8.

Leave a Reply

Your email address will not be published.