Toni Kroos a părăsit lotul naționalei Germaniei înaintea debutului în preliminariile Campionatului Mondial din 2022! Vestea este una importantă pentru naționala României, care se află în grupă cu reprezentativa nemților.
România va debuta joi, 25 martie, în preliminariile CM 2022, contra reprezentativei Macedoniei de Nord. Meciul se va juca la Ploiești, pe stadionul „Ilie Oană”. „Tricolorii” se află în grupa J, alături de Germania, Armenia, Islanda, Liechtenstein și Macedonia de Nord.

Toni Kroos a părăsit naționala Germaniei
Pe pagina de Facebook a naționalei Germaniei, a fost anunțat faptul că Toni Kroos a părăsit cantonamentul, din cauza unei probleme persistente la aductori. Mijlocașul lui Real Madrid se va întoarce în Spania, urmând să rateze debutul în preliminariile CM 2022.

„Toni Kroos a părăsit echipa națională, din cauza unor probleme persistente la aductori. Acesta va pleca din hotelul echipei și se va întoarce în Spania”, se arată în postarea de pe Facebook.