Skip to content

Stiri Marea Britanie

Stiri pentru romanii din diaspora ! Romani in UK

Menu
  • HOME
  • Actualitate
  • Sport
Menu

Marea Britanie: Peste 1 milion de locuri de muncă vacante in perioada iulie-septembrie 2021!

Posted on October 12, 2021

Numărul locurilor de muncă vacante în Marea Britanie a urcat la 1,1 milioane în perioada iulie-septembrie 2021, cel mai ridicat nivel de când s-a început publicarea acestor date, în 2001, şi peste nivelul de dinaintea pandemiei de COVID-19, transmit Reuters şi BBC.

Conform datelor publicate marţi de Oficiul Naţional de Statistică (ONS), numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor britanice a urcat cu 207.000 în septembrie, faţă de luna august, datele arătând continuarea redresării pieţei forţei de muncă. În total, numărul angajaţilor a atins nivelul record de 29,2 milioane, după ce oamenii au revenit la locurile de muncă în urma atenuării restricţiilor. 

Peste 1 milion de locuri de muncă vacante in perioada iulie-septembrie 2021!

Cea mai mare creştere a numărului locurilor de muncă vacante în Marea Britanie s-a înregistrat în sectorul de retail şi al reparaţiilor de vehicule, arată datele ONS.

Alte date oficiale publicate marţi arată că rata şomajului în perioada perioada iunie-august 2021 a scăzut la 4,5%, de la 4,6% în perioada mai-iulie 2021, în linie cu estimările analiştilor.

„Piaţa forţei de muncă continuă să se redreseze în urma efectelor pandemiei, numărul angajaţilor aflaţi pe statele de plată ale companiilor în septembrie depăşind cu mult nivelul de dinaintea pandemiei”, a apreciat Darren Morgan, director în cadrul ONS.

Peste 1 milion de locuri de muncă vacante in perioada iulie-septembrie 2021!

Analiştii consideră că cifrele ONS privind redresarea pieţei forţei de muncă ar putea în md potenţial încuraja Banca Angliei (BoE) să majoreze rata dobânzii, pentru prima dată după pandemie. BoE, care se pregăteşte să devină prima mare bancă centrală care va majora dobânzile de la debutul pandemiei, urmăreşte să vadă câţi oameni sunt în şomaj după încheierea schemei de sprijinire a locurilor de muncă, transmite Agerpres.

Conform estimărilor organizaţiei Resolution Foundation, la 30 septembrie, data încheierii programului, erau aproximativ un milion de persoane incluse în schemă.

Hussain Mehdi, analist la HSBC Asset Management, susţine că datele lasă deschisă posibilitatea ca Banca Angliei să majoreze rata dobânzii înainte de finalul acestui an.

De asemenea, BoE monitorizează şi ritmul de creştere al salariilor pentru a evalua cât de persistentă va fi recenta creştere a inflaţiei.

Datele publicate marţi arată că, în perioada iunie-august 2021, câştigurile salariale medii au urcat cu 7,2% în ritm anual, o încetinire după avansul de 8,3% din perioada mai-iulie 2021, deşi statisticienii avertizează că datele sunt distorsionate de comparaţia cu nivelul redus al salariilor în urmă cu un an şi de creşterea şomajului în rândul angajaţilor cu salarii scăzute. Câştigurile totale, excluzând bonusurile, au înregistrat un avans anual de 6% în perioada mai – iulie 2021. 

Guvernul de la Londra condus de Boris Johnson speră ca economia britanică, care s-a contractat cu aproape 10% în 2020, să se redreseze semnificativ pînă la finalul lui 2021, în urma atenuării restricţiilor, după rapida campanie de vaccinare.

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Recent Posts

  • Transportatori: Incertitudine printre firmele cu vehicule de 2,5-3,5 t
  • Marea Britanie: ajutoare “universale sau aproape universale” in valoare de 550 lire – in ce constau.
  • Disperarea unor români blocați pe Aeroportul Gatwick din Londra. „Nu vine nimeni să vorbească cu noi” – Reacția Wizz Air
  • 56 Quirky and Unusual Things to do in London
  • Ce salariu are un șofer de camion în Germania versus România. Diferența este colosală!

Follow us

Categories

  • Actualitate
  • Sport
©2023 Stiri Marea Britanie | Design: Newspaperly WordPress Theme