Sute de români blocaţi la graniţa dintre Marea Britanie şi Franţa din cauza restricțiilor impuse după identificarea noii tulpini COVID-19. Reacția MAE

Peste 200 de cetățeni români care voiau să revină în țară sunt blocați de mai bine de 24 de ore la granița dintre Marea Britanie și Franța, la Dover, potrivit ziare.com.

La solicitarea Libertatea, Ministerul Afacerilor Externe a informat că autoritățile franceze au închis frontiera cu Regatul Unit pentru 48 de ore, “în așteptarea unor măsuri coordonate la nivel european”.

Ministerul Afacerilor Externe a informat că „în urma instrucțiunilor conducerii MAE, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă UE a prezentat problema transportatorilor români, aflați în tranzit, blocați la frontierele Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord, subliniind necesitatea identificării unei soluții rapide, printr-o abordare coordonată în planul UE”.

De asemenea, instituția condusă de ministrul Bogdan Aurescu a mai precizat, la solicitarea Libertatea, că autoritățile franceze au decis să închidă frontiera cu Regatul Unit pentru 48 de ore „în așteptarea unor măsuri coordonate la nivel european, urmând ca această decizie să fie reanalizată ulterior”, iar această măsură are „caracter excepțional și tranzitoriu”, urmând să fie reanalizată ulterior.

Peste 200 de cetățeni români care voiau să revină în țară sunt blocați de mai bine de 24 de ore la granița dintre Marea Britanie și Franța, la Dover.

După trecerea vămii engleze, românilor nu li s-a mai permis și tranzitarea vămii franceze, autocarele cu care se deplasează aceștia fiind oprite într-o parcare pe teritoriul dintre cele două puncte vamale.

„Suntem blocați între Franța și Anglia. Sunt patru autocare numai aici în parcare, peste 200 de români. Din câte am văzut, anumite TIR-uri au urcat pe vapor.

Noi doar tranzităm Franța. Nu am știut că există astfel de probleme. Nici șoferii nu au știut”, a explicat un pasager.

Și a continuat: „La avion nu se mai puteau lua bilete, așa că am căutat un autocar. Am trecut prin filtrul englez și la cel francez ne-au întors înapoi. Nici în Anglia nu putem să ne întoarcem. Sunt și copii, și gravide. Nu ni s-a acordat niciun fel de asistență. Șoferii ne-au zis că au sunat la ambasade”.

Începând de duminică, 20 decembrie, în Europa au intrat în vigoare restricţii de circulaţie, din cauza noii tulpini de COVID-19 care circulă în special în Marea Britanie.

Din acest motiv, și România se numără printre țările care au suspendat zborurile aeriene înspre şi dinspre Marea Britanie. „Se aprobă suspendarea zborurilor spre/dinspre Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord din/către România, pentru toate aeroporturile din România, pe o perioadă de 14 zile, începând cu data de 21.12.2020 ora 19.00”, a informat Comitetul Național pentru Situaţii de Urgenţă.

1 thought on “Sute de români blocaţi la graniţa dintre Marea Britanie şi Franţa din cauza restricțiilor impuse după identificarea noii tulpini COVID-19. Reacția MAE

  1. Avioanele sunt pe jumatate goale si ei cica nu erau locuri la avioane…. creca daca ar fi putut, romanul, ar fi plecat cu caruța

Leave a Reply

Your email address will not be published.